m-am mutat pe fermoar

le zic la revedere patratelor și-am fugit să mă alătur celora de pe fermoar.
de acum mă găsiți aici.

să zic? să nu zic?

N-a văzut blogul postari noi de ceva timp din mai multe motive.
S-a cerut ceva timp pentru a-mi potoli spiritele.
Ceva timp a trecut, ele tot nu s-au potolit și-am zis că-s libere să zică ce vor.
Ce avem ca popor, nu este rezultatul doar a unei economii prăpadite sau a situației politice vai de capu ei. Ce avem vine din ceea ce suntem ca și societate.
Să zic, să nu zic?
Zic.
Zic, la cât nu s-ar bate în piept tinerii din Moldova că sunt mai informați și mai elevați ca parinții lor, se aruncă nu în coșul de gunoi, ci alături în cel mai bun caz.
Zic că majoriatatea domnișoarelor au o îmbrăcăminte sumară, fără de gust. Există o teorie la țigani, cu cât mai mult pui pe tine, cu atât mai frumos ești. Teoria a fost preluata de foarte mulți moldoveni.
Fie seară, fie zi, fetele sunt îmbrăcate în ținute de gală. De tocuri la plimbări prin pădure nu mai vorbesc. De comoditate se uită, de simplitate ...eh...
Accentul pe valorile materiale este exagerat. Piața centrală e în vogă. Mi-i iarăși în claviculă cum ești îmbrăcat(ă), însă refuz a fi intimidată de prezența și ’parfumul’ altor indivizi.
Ce mai zic?
Zic că avem apartamente care sunt folosite ca depozite. S-a uitat de ideea esențială a comodității unui loc de trai. Micuțe și pline de chițibușuri inutile, sau cutii cu lucruri care au fost ultima dată folosite 20 de ani în urmă, minimalismul și iarăși comoditatea nu se percep a fi valori în casele moldovenești.

Cine ne-a amăgit că suntem un popor frumos la chip?
Suntem un popor obosit și încrețit la chip.
Îmi aduc aminte când se vorbea într-un reportaj despre Moldova ca cea mai nefericită țară, și mă gândeam dacă să calculez procentajul de adevăr sau să mai zic ceva ?
Nu vreau să compar țara mea cu alte țări, însă știu că oriunde s-ar zâmbi mai mult, fie fals fie cu plină inimă, mi-i drag un om zâmbitor mai mult decât unul înnăcrit.
Să fie toți angajații sectorului de servicii din Moldova superficiali și falși până în adâncul călcâielor, că mi-ar fi perpendicular de paralel. Important e să ies dintr-un oficiu cu acelși numar de celule nervoase cu care am intrat, și aceeși dispoziție de până a da de mutra unei doamne de la Victoria bank.
Zic că la lumea se adună pentru a se ”jălui”. Zic că întotdeauna e altcineva vinovat.
Mai zic.
Zic că avem produse necalitative. Fie produse Unilever sau P&G, nu știu în care subsol au fost făcute, pentru că rezultatele în urma folosirii sunt mult prea diferite. Zic că se bagă o cantitate nebună de clor în apă distrugandu-ne dinții și pielea.
Nu vreau să zic nimic de transportul public. Am scris aici.

Am inclus radioul. L-am inchis. Am șters tv-ul din vizor.

Să mai zic?
Să nu mai zic?
Despre iresponsabilitatea individuală? Despre egoism? Despre felul în care interactionează oamenii? Despre un procentaj foarte mic de oameni culți?
Zic că suntem săraci nu pentru că nu avem bani, ci pentru cine suntem.

națio'hatură....?

Tu-iui maiu măsii de națiuni... ai napoda suntem toți fraților.
Toți numărați de la lepădături până la buricurile pământului.
Cu hăituri, care mai multe, care mai dese, care șchiopi, care orbi, de accea ne-am făcut garduri și hotare, de aceea ne tot huiduim și „pupăm” unii cu alții- de atâta că suntem hăiți.
Hăitura la care și cum sună. În ce toane îi găsești, așa ți-or cânta.
Dacă te uiți la modoveni, e jale. Mai mereu ți-or face mese întinse, ți-or pune covoare pe pereți, și-or cumpăra cercei de aur și cu astea ți-or sta viața toată. De mâncat, ’or uita poate să mănânce uneori, dar, „de ochiu’ lumii” o să-și facă case cu două etaje, o să-și bage mașini în fața lor, și-au să stea toată viața în ele... că așa li-i dragă.
La mexicani hăitura are toane de manele, veselie din nimic, hai ș-om chiui fraților. Vom face cât mai mulți copii ca să nu-i dăm nici pe unul la școală, ca să încercăm să trecem sârme și să lucrăm în fast-food-uri americane.
Baila morena, baila...
Dac’ am tot pomenit de mult prea stimabilii usa-iști, stați să mă gândesc cu ce accent să cânt hăitura, în ce categorie de vârstă să mă bag, de ce gen să zic că sunt, și, ah da, greutatea nu contează. Hăitura usa-istă e plina de: suntem toți egali, toți frumoși, toți dragi și inconfundabili. Deci, dvs. nu sunteți obeză domnișoară, sunteți corpolentă. Construim vocabular nou ca să ne retușăm greșelile. Ce hăitură frumoasă. Și mă tot înreb de ce vor s-o cânte mai toți. Răspunsul este mult prea evident: de atâta.
Iiii... să mă așez în patru picioare. Stai că n-am patru. Am ajuns la hăitura niponă. Șșșhhhh... nu hăiți vă rog cu atâta îndrăzneală, noi suntem timizi și politicoși. Într-atata de politicoși încât nici nu ne dăm seama că am întrebat deja de nenumarate ori dacă e voie să deschidem ferestra. E voie dragilor, locuim în aceeași cameră de 9 luni, drepturile asupra ferestrei sunt egale în orice măsură.
-Pardon? Ce mă întrebați ?
-Da, este voie să deschideți ferestra!
Sau vrei să ți-o deschidă rusul?
La ei hăitura nu întreabă, e voie, nu e voie. Ei te hăiesc de dimineața până seara cum li-i lor pofta. Și cel mai important, în rusă, chiar dacă sunt în Africa, Australia, Japonia...
A vrut, azi te-a hăit cu laude, mâine te ponegrește, și la urmă te cheamă la ‚o riumka’ de vodka. Ei, cum, semnăm contractul sau tăiem gâtul? Alegerea mi se pare ușoară.
Dragii mei chinezoi, hăitura voastră n-o înțeleg. Poate pentru că e ”made in China” ?
Nu v-am auzit des hăindu-ne... mai mult prin poze cu semnul păcii în fiecare dintre ele. Să lasăm americanii să ducă hăitura dvs. ... la reciclare.
Să revenim la hăituri mai zgomotoase, și de ce nu la Balcani. De vă urâți între voi, urât să vă fie. A dracului de naționaliști mai sunteți. Cu conflictele (cacofonie-știu) voastre cu tot, mi-i jale că aveți aceeași limbă.
Dragi Norvegieni, Suedezi, Finlandezi, ni se cuvine și nouă ceva din versurile hăiturii dvs. La voi lipsește cuvântul corupție... eh... da’ voi cred că nici nu știti cu ce mult stimabila doamnă se mănâncă... de bine ce vă este, n-aveți chef de rEstul Europei...
de ce-ar trebui...
Deși am vlagă de nație franțuzească, nu-i mare mândrie, nu m-am prea împăcat cu fumul și aerul din hăitura lor. Prea leneșă, prea pițigăiată. Caviar? Șampanie? Două palme? Vai, păi se poate?
M-am apucat să învăț hăitura elvețienilor și-a germanilor, că mi-o fost dragă, sau că așa mi-o zis ei că trebuie, c-o fost cu „stai drept”, „nu mișca”, „așa am zis eu”. Ei dacă porunciți măria voastră...

Fraților, eu cred că de hăiți ce suntem toți, ar trebui să împărtășim secretele hăiturilor noastre. Să rezolvăm ecuația: hăitura moldovenească+hăitura mexicană+acea usa-istă+...n= pace în toată lumea.
Eii dapoi... așa se face că „Miss World” nu mai are ce zice când câștigă concursul.
Așa se face că... o să ne fie la toți... cald.


...

fenomen pe blogosferă

Nu-mi place „fenomenul” care a început a fi promovat pe blogosferă.
Nu știu care este denumirea „fenomenului”, știu însă că sunt mulți care dau sfaturi despre cum trebuie să scrii pe blog, la cine trebuie să comentezi, despre ce trebuie să scrii (șirul poate continua, însa n-am chef de el) ca să fii popular în ale bloggerilor, să ai trafic, să ți se comenteze la loc. E bine să fii popular, e foarte bine, însa acea popularitate nu trebuie dictata de standarte (cred).
Dacă ai șablon negru sau alb, dacă ai listă de prieteni, dacă ai comentat la trei oameni azi sau la zece, dacă ai pus poze cu tine, dacă ai scris despre tine... etc., toate vin după, și doar după esența la ceea ce se scrie pe blog. Cât de împopoțonat și frumos ar fi mărul din vitrină, dacă l-am cumpărat și are gust de plastic... plastc are să rămână.
Mai este „fenomenul” respectiv plin de neglijență a ceea ce înseamnă a scrie frumos.
Se bagă în „actual” până la sânge, nu-i destul că e plină media de el, hai să mai săpăm în același ritm și noi.

Nu am nimic împotriva "actualului", însă, să se găsească vă rog o altă formă de expunere, că e sec în blogosferă de aceleași articole, doar că pe diferite bloguri și cu diferite denumiri.
Și iar despre frumos, atâta timp, cât vom scrie într-un articol care promovează patriotismul cu „tzara” în loc de „țară”, sau vom vârî (cuvântul este perfect pentru context) în același articol înflăcărat în loc de „oricum”- „anyway”, vom fi adepți ai mișcării „suntem plin de marasm”.

nu critic. am gânduri.

se spală trei culori

Azi nu se rup basmalele negre. Nu se aud viori.
În clopot nu se bate.
Azi forfotește lava și se-ntorc icoane.
Se sparg trei ceruri , așa cum n-a vrut nici o religie,
nici un proroc, nici un ghicitor.
Răsună cruci, crapă punoaie, se-ngroașă coaja pe bube.
Mersul, nu-i a lene, nu-i a grabă, nu-i a mers.
Ne legănăm între un nimic și un alt nimic, ca să vedem dacă-l găsim și pe-al treilea.
Ne zbatem între mai mulți, mai puțini, mai toți, mai nimeni.
Nimeni ne urlă, nimeni ne tace.
Nimeni ne vede, nimeni ne vrea, nimeni le pasă.
Ne zbatem între lumi paralele. Ori murim, ori om fi morți deja.
Azi știm niciunde, mâine-om ști nicicând.
Umili, ne-om legăna până s-a sparge firul. De-o ține înc-o viață, o viață om trăi.
De-o ține-o zi, o zi.
De-om fi salvați de soartă, o soartă vom avea. De nu, tot una.
De ne-or plesni, om geme. De nu, avem și alt obraz.
Zvâcnesc morminte.
Se spală trei culori.
Răsună una.

cu viață, cu ceai

Tu știi viață, ești tu așa simpatică de felul tău. Eu cred că noi două am putea fi prietene. Mai ai tu uneori aureli, ca toată lumea, dar de te uiți mai aproape la tine, ești chiar frumoasă, mâncate-ar focu’.
Hai cu mine la o cafea.
Nu? Tu nu bei cafea? Că te scurtezi?
Ei bun, hai dar la un ceai la colț de stradă. O să-ți placă. Ai să-ți vezi odraslele dintr-un alt unghi.
Care scaun îl vrei? Care masă? La geam e frumos, miroase a soare.
Hai să fac un pact cu tine viață.
Eu ți-oi arăta cum se face Paștele la Moldoveni, tu-mi vei arăta cum miroase cerul.
Eu ți-oi zice despre planurile mele de viață, tu vei fi de acord.
Eu am sa-ți dau să asculți cum cântă Pasărea Colibri, tu-mi vei șopti cum răsuflă marea.
Ți-oi citi povești de Creangă, te-oi învăța cum se face izvar.
Tu, tu lasă-mă să înțeleg ploile.
Am să te duc în grădină să mănânci nuci verzi, să-ți colorezi mâinile, să ai mâini de altă rasă pentru trei zile.
Am să te dau cu sania când afară e ger, ne-om scălda în pilelea goală când e lună plină.
Tu, tu învață-mă cum plânge amurgul. Învață-mă cum zboară vântul. Cum moare iarba.
Cum trec anii. Cum ne rabzi. Cum ne iubești.

Eu te-oi mai juca la nunți așa cum numai Moldovenii pot. Te-oi îmbăta la cumătrii. Ți-oi da pomeni.
Ți-oi pune marțișoare în piept. Ți-oi vopsi pereții cu var, ți-oi da podul cu ceamur.
Am să mai fac clacă, ca să-ți construiesc gard împrejurul tău.
Am să îți culeg roada în toamnă. Am să te curăț în primăvară.
O sa ne jucăm de-a "baba-oarba". Te-oi învăța pași de vals.
Tu numai să-mi zici, să-mi zici de ce mor poeții. Să-mi zici de ce n-am liniște pe al meu pământ. De ce-l tot vor unii, de ce-l tot fură alții. De ce-i rupt. De ce-i atât de trist.

E bun ceaiul cu tine. Vrei să-ți iau o coptură? Tu nu mănânci copturi? Ești pe dietă? Ții post? Nu? Dar hai la mine acasă. Am să-ți fac plăcinte.
Acasă-l am pe Enescu. El e prieten cu Macedonski, și Minulescu. Uneori luăm cina împreună. Băieți de treabă, n-am ce zice.
Acasă e mic, dar e clad și lumină. Ție o să îți placă acasă.
Tu cu ce mergi? Troleibuz, maxi-taxi, ai mașină?
Mergem pe jos.
Mă dau desculți.
Tu povestește-mi despre tine. Eu am să te ascult.
Hai să fim prietene vrei? Ca-ntre femei. C-ntre ochi negri. Ca-ntre oameni.
Că-mi ești dragă.
Eu am să te iubesc. Eu pot iubi uneori. Tu să mă lași. Eu te-oi iubi.
Și când ți-o fi urât de mine, ai să mă părăsești. Eu n-am să mă supăr.
Eu am să-ți duc dorul.
O fi frumos dorul de tine.
Hai și-om face un pact cu tine viață... hai ?
...

„scrob” alternativ

Mai muști o buză. Mai stropești un obraz. Mai împungi o ureche. Și e iar dimineață.
Se vând elefanți azi la piața centrală.
Parcul lui Ștefan e plin de girafe.
La grădina botanică se fabrică struți.
Cine merge cu mine la gară?
Luăm trenul. Ne ducem spre aeroport.
Zburăm spre Valea Morilor și cu bagheta magică, construim restaurant pe apă.
Parcă așa se zvonea că o fi vrut să fie.
Mai moi un covrig în lapte. Mai cumperi un gogoșel. Mai treci pe la plăcinte. Și e iar amiază.
Se plouă cu pensii în Grătiești.
Curge vin din robinetele Ciocanei.
Noi avem „Aerodrom” ? Ce e aia „Aerodrom”?
Tractoarele duc pasagerii la servici.
Au înghețat semafoarele. Bucuria pietonilor.
Unde-i ”bardiurul”(intenționat) de lângă parlament?
L-au dus la reparație. Mâine aduc unul nou de culoare roșie.
Ce frumos o să fiiieeeee!!!
Trece Veruța prin Sun City. Ei Veruța, tu ce nu știi? Sun City se numește de azi „Nasha Solnțe”.
-Dapoi nu așa se traduce.
Ei, Veruța, cine știe mai bine, tu sau statul?
-În cazul respectiv, eu.
Ei Veruța, ce-i cu tine? Te pui în poară cu statul? N-ai fost de dimineață la lăptărie?
Polițiștilor li s-au confiscat bastoanele. Mâine le-au promis altele noi ca să se asorteze cu trotuarul. Ce frumos. O sa fie tot timpul martișoare pe drum. Numai că mărțișoarele au o formula noua acuma, ele sunt doar roșii.
Stă Ionel cu buza umflată.
Ce-i Ioane, ce s-a mai întâmplat? Nu i-a ajuns mamei foi din sindicate ca să te ducă vara asta la ’lagăr’? (intenționat)
Nu?
Ei, atunci ce-i cu tine?
Ionel era supărat. Până acum prietenii îl numeau „Johny băiat din filme”, da acuma este ordin de „sus” ca în cartier, toți Ionii să se numească Ivani. Chiar și acei din chimie.

Ei hai. Ai pus ulei în tigaie, rafinat , nerafinat, tot din „podval” (intenționat) e adus.
Ți-ai facut „scrob”, ai pus untura pe pâine și iată de s-a făcut seară.
La ora nouă se stinge lumina. Așa s-a zis de „sus”, cică mergem pe undă verde. Ce-o mai fi unda verde?
Până la nouă, Timofei trebuie să-și vadă iubita.
S-a dus să-i ia garoafe roșii. Lui nu-i plac garoafele. Nici ei. Alte flori însă, nu găsești, doar dacă te apuci să rupi gardurile.
Vânzătoarea i le pune în „gazetă”(intenționat).
-Nu le pune în „gazetă” Sofica, că-i urât.
-Taci Timușa, să nu te audă.
-Cine să mă audă Sofica?
-Ei cine, cine. Hai fugi, fugi.
O întâlnește pe ea.
Ea poartă funde roșii, galbene și albastre doar seara.
-Vrei să vedem elefanții din Piața Centrală, o întreabă Timofei.
-Da ei știu româna?
-Ei o știu. În „Nashe Solnțe” n-o știu. Da ei..., ei o știu. E cam ștribită, o fi mucegăit de ceva timp, vai de capul lor, le știu pe amăndouă. Ceilalți se prefac ”morți în popușoi”, da ei... ei o știu.
-Hai mai bine să vedem ce mai face Eminescu. Hai Timofei?
-Hai.
E aproape de nouă.
Grabți, s-au dus să-l găsescă în parc pe Eminescu.
Lumina s-a stins.
Eminescu a fost mâncat de girafe.


...

mă retrag.

am să revin.
poate.

pe-un disc de vinil

Pe-un disc de vinil, revin azi iar la vise.
Mă macină gândul la ele de ceva timp.
Paradoxal de dureros, dar cred, că unele vise, ar trebui să rămână în forma lor inițială... adică tot vise.
Pentru că sunt acoperite cu farmec, unele vise, nu ar trebui să se împlinească.
Ce mai rămâne dupa ce s-au adeverit?
Nimic.
Indivizii, sau mai exact, unii indivizi, se hrănesc cu vise. Și cel mai straiu e că, odată cu realizarea unuia din ele, rămân flămânzi.
Și dacă visul, s-a adeverit mai ieri, azi ai ramas gol.
Altele nu mai sunt la fel de dorite.
E ca și iubita care ai descoperit-o a fi altfel decat in fanteziile bolnavicioase.
Visul meu s-a dovedit a fi mai frumos ca realitatea.
M-am lepadat mai ieri de-un vis.


Eu nu mai vreau vise noi, ele mă dor.
„Și totuși este trist pe lume”


...

E totuși plăcut să te întorci, să vezi ce-ai mai scris cu 3 sau 4 ani în urma. Să-ți pui mîinile în cap, sau să te miri ce minunăție de cuvinte "o dat din tine" în tinerețe.

Scriam mai multa poezie în trecut, acuma nici nu știu cum se numește ceea ce scriu.
Cu mai mult sau mai puțin sens, am dat peste cateva versuri de la sfarsitul verii '06.
Și-am zis că o să le stea bine pe blog.


...


"Parfum de noi"

Uscate petale de roze
Pastrează parfumuri de "noi".
Tăcut , ascuns printre poze
Mirosul numit "amândoi".


Uscate, sărută hârtia
Pe care sunt chipuri de "noi".
Petale ce-ascund tragedia
Parfumului vechi "amândoi".


Uitate chipuri de "noi"
De-or arde vreodată în poze,
Mirosul numit "amândoi"
Pastra-vor petale de roze.


...
În punctul mic,
se sparge cerul.
În cerul spart,
Se pierde punctul.